Despre odihna lui Dumnezeu. Taina Sfântului Maslu^[1]

Şi învăţa Iisus în una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputinţă şi era gârbovă şi nu putea nicidecum să se ridice. Iar Iisus, văzând‑o, a chemat‑o şi i‑a zis: „Femeie, dezlegată eşti tu de neputinţa ta!”. Şi Şi‑a pus mâinile pe ea, şi ea îndată s’a îndreptat şi‑L slăvea pe Dumnezeu. Dar mai‑marele sinagogii, mâniindu‑se că Iisus a vindecat‑o sâmbăta, drept răspuns a zis către mulţime: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar, în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei!...”.

Iar Domnul i‑a răspuns, zicând: „Făţarnicilor! Fiecare din voi oare nu‑şi dezleagă sâmbăta boul sau asinul de la iesle şi‑l duce de‑l adapă? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care, iată, de optsprezece ani a legat‑o Satana, oare nu se cuvenea să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?” Şi zicând El acestea, toţi cei care‑I stăteau împotrivă se ruşinau; şi toată mulţimea se bucura de toate slăvitele fapte săvârşite de El.

Luca (13, 10‑17)

Am pus titlu cuvântului meu din această seară: „Despre odihna lui Dumnezeu!”, trebuia pentru afiş şi, am vrut să mă refer la Evanghelia de astăzi!

Mântuitorul Iisus Hristos vindecă o femeie gârbovă pe care o ţinea satana legată de peste optsprezece ani, încât nu putea să‑şi ridice ochii către cer. Dar acest lucru a tulburat, în primul rând, pe mai marele sinagogii care s‑a exprimat public şi L‑a dojenit indirect pe Mântuitorul Hristos. I‑a dojenit pe toți cei prezenți în sinagogă, şi care nu erau puţini. Citind Scriptura Noului Testament, vom vedea că Hristos era îmbulzit de mulţime, deci Îl urmau foarte mulţi oameni care doreau să‑I audă cuvântul, să‑L privească, să se atingă de hainele Lui, să fie tămăduiţi de bolile şi neputinţele care le purtau în trup sau suflet. Şi îi roagă cumva pe oameni, acuzându‑L pe Iisus Hristos, să vină şi să se tămăduiască în celelalte zile ale săptămânii şi să nu se facă acest lucru în ziua Domnului, adică sâmbăta în înţelegerea lor de atunci, duminica pentru noi, creştinii de astăzi; să nu se întâmple lucrul acesta în sabat, când este zi de odihnă şi nu se cade să faci nici măcar binele unui om neputincios de peste 18 ani. Şi sigur că Hristos îi răspunde şi după logica omenească şi după logica dumnezeiască.

Iubiţi creştini! Această zi de odihnă pe care noi am preluat‑o de la evrei, am încreştinat‑o! Datorită Învierii Mântuitorului în zorii primei zile a săptămânii, creştinii încă de la începuturi au sărbătorit ziua de duminică, prin frângerea pâinii, şi o sărbătorim până în ziua de astăzi, în primul rând prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Aş vrea însă să vă pun la suflet câteva considerente sau câteva aspecte ale acestei zile de odihnă pe care nu cred că le avem în atenţia noastră. Referatul creaţiei, adică primele pagini ale Vechiului Testament, ne arată că zilele creaţiei au avut un început şi un sfârşit. Și se foloseşte o sintagmă, pe care o găsiţi în Sfânta Scriptură, legată de toate cele şase zile ale creaţiei: „şi a fost seară, şi a fost dimineaţă...” (Fac. 1, 5, 8, 13, 19, 23, 31), ziua întâia, a doua, a treia, până la a şasea. După ce Dumnezeu le‑a rânduit pe toate şi‑n cele din urmă l‑a făcut pe om, „a văzut Dumnezeu toate câte făcuse: și iată că erau foarte frumoase” (Fac. 1, 31). „Și‑n ziua a șasea Și‑a împlinit Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse; iar în ziua a șaptea S‑a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le‑a izvodit făcându‑le” (Fac. 2, 1‑3). Dumnezeu a găsit de cuviinţă să instituiască ziua a şaptea ca zi de odihnă pentru El Însuși şi pentru om. Deci, Cel dintâi care S‑a odihnit în ziua a şaptea a fost Dumnezeu! S‑a odihnit găsind lucrurile pe care le‑a făcut, bune și foarte frumoase. De veţi citi cu atenţie paginile Sfintei Scripturi, veţi vedea că această zi a şaptea nu se încheie cu sintagma: şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a şaptea! Acest lucru înseamnă că ziua a şaptea încă nu s‑a încheiat! Dacă la cele şase zile ale creaţiei s‑a folosit sintagma „şi a fost seară, şi a fost dimineaţă...”, ele s‑au încheiat, pentru că Dumnezeu Şi‑a împlinit lucrarea. Cu siguranţă că zilele creaţiei n‑au fost ca zilele noastre şi în privinţa aceasta suntem în deplin acord cu ştiinţa. Zilele creaţiei au fost poate zeci de ani, sute de ani, mii de ani, epoci...! În orice caz, ziua a şaptea înseamnă epoca în care trăim şi ea nu s‑a împlinit şi se va sfârşi odată cu veacurile, la cea de‑a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va începe ziua cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu sau ziua a opta, cum zic Sfinţii Părinţi.

Deci, primul lucru pe care vi‑l pun la suflet este acela că ziua de odihnă nu înseamnă o zi aşa cum o pricepem, o vedem şi o trăim. Ziua a şaptea este epoca în care noi ne naştem şi ne trăim viaţa. Epoca în care trebuie să lucrăm la mântuirea sufletului nostru, pentru a ajunge să vieţuim cu toţii laolaltă, dacă se poate, şi să ne bucurăm în ziua cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu şi anume în ziua veşniciei, în ziua a opta. De aceea, toate dilemele care s‑au născut în lume legat de ziua sâmbetei sau ziua duminicii sau ziua a şaptea, cum vreţi să le ziceţi – unii se numesc creştini de ziua a şaptea sau sâmbătari – n‑au nici o legătură, până la urma urmei, cu Sfânta Scriptură. Pentru că ziua a şaptea nu este o zi oarecare! Este o epocă, epoca în care am fost aduşi din iubire de la nefiinţă la fiinţă, din dragostea lui Dumnezeu pentru noi, şi epocă în care trebuie să „lucrăm” dragostea noastră faţă de Dumnezeu, răspunzând iubirii Lui.

Al doilea lucru pe care vi‑l pun la suflet este din Sfânta Scriptură a Noului Testament, în Epistola către Evrei, capitolul IV, în care ni se spune că: „Dumnezeu nu‑i va primi în odihna Lui pe cei care nu‑I fac voia”. Mai concret şi mai exact, în Slujba Utreniei există un ecfonis pe care‑l rostesc preoţii înainte de citirea Evangheliei – Evanghelia de duminică, de obicei, dar şi la sărbători – care zice: „că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!”. Ce înseamnă, iubiţi creştini? Aţi dedus, cu siguranţă, dumneavoastră singuri! Dumnezeu Însuşi a căutat la lucrurile Sale, pe care le‑a făcut, inclusiv la om..., şi pe care le‑a găsit foarte frumoase și bune, şi S‑a odihnit de lucrurile pe care El le‑a zidit. Şi iată că ne învaţă Sfânta Biserică: „că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti” – sfânt însemnând orice om din această lume care se străduieşte să‑L slujească pe Dumnezeu şi să se facă sălaş odihnei lui Dumnezeu. Oricare dintre oameni! Pentru că Dumnezeu caută, până la urma urmei, cu „disperare”, cu orice preț, să Se odihnească, pentru că odihna Lui a fost tulburată!

De cine a fost tulburată? Ar fi al treilea lucru care vi‑l pun la suflet. Dumnezeu, după ce Adam a căzut în neascultare, după ce Cain l‑a omorât pe Abel şi după ce oamenii s‑au făcut din ce în ce mai răi, „S’a căit Dumnezeu că l‑a făcut pe om pe pământ, şi S’a mâhnit întru inima Sa” (Fac. 6, 6). Cine I‑a stricat odihna lui Dumnezeu? Omul! Cine trebuie să‑L odihnească din nou pe Dumnezeu? Omul! De aceea, noi suntem cei care trebuie în permanenţă, prin faptele noastre, prin viaţa noastră, prin atitudinea noastră să‑L odihnim pe Dumnezeu. Altfel, neodihnindu‑L pe Dumnezeu în făptura noastră, în fiinţa noastră, nici noi n‑o să ne găsim vreodată odihna în Dumnezeu!

Până la urma urmei, viaţa noastră biologică, dacă suntem mai atenţi, este una care caută în permanenţă odihnă, „relaxare”. Omul caută comoditatea, caută tot ceea ce este mai lesne, tot ceea ce nu înseamnă efort, osteneală; aceştia suntem noi, care în permanenţă căutăm o viaţă mai uşoară şi mai blândă şi mai bună, considerând că ni se cuvine şi că este ceea ce se potriveşte pentru noi. Dar uităm că această căutare – nevoie biologică, este substitutul căutării lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu din noi ne îndeamnă, în permanenţă, să‑L căutăm pe Dumnezeu şi să ne desăvârşim în El sau să ne odihnim în El. Zice părintele Rafail Noica că însăşi nevoia de a bea sau de a mânca ascunde nevoia de a te hrăni cu Dumnezeu; însăşi nevoia noastră, existenţială, de a mânca şi de a bea ascunde nevoia de a ne hrăni de Dumnezeu!

Aceste câteva lucruri, iubiţi credincioşi, am vrut să vi le pun la suflet în această seară. Să nu vă amăgiţi şi să nu vă amăgească nimeni în ceea ce priveşte credinţa pe care o aveţi legat de ziua de odihnă. Ceea ce a rânduit Biserica pentru creştini, de a avea o zi specială, şi anume ziua de duminică drept zi de odihnă, este partea văzută a lucrurilor. Noi trebuie să trecem la partea nevăzută a lucrurilor. Ne spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (In. 5, 17). Ceea ce a spus Dumnezeu că S‑a odihnit în lucrurile pe care El le‑a găsit foarte frumoase, pentru că El le‑a zidit, nu înseamnă că Dumnezeu S‑a oprit şi stă pe loc; se vede că nu! Deci, ziua de odihnă este o zi dinamică. Din această dinamică sau din această lucrare‑mișcare ce‑L caracterizează pe Dumnezeu, mai ales în ceea ce ne priveşte pe noi, oamenii, Mântuitorul Hristos a vindecat‑o pe femeia gârbovă din Evanghelia de astăzi şi n‑a respectat, să zicem, prescripţiile Legii Vechiului Testament. Să înţelegem şi să lărgim orizontul în ceea ce priveşte ziua de duminică și, în acelaşi timp, să respectăm ceea ce ne învaţă Biserica legat de această zi.

Să căutăm în permanenţă să Îi recâştigăm lui Dumnezeu odihna! Odihna lui Dumnezeu se câştigă prin viaţa noastră trăită conform poruncilor Lui. Dacă viaţa noastră va fi în concordanţă cu poruncile Lui şi Dumnezeu Se va odihni în fiecare dintre noi şi în noi toţi, atunci se va instaura Împărăția lui Dumnezeu – odihna veşnică! Nu aşa cum poate interpretăm când mergem la înmormântări şi auzim spunându‑se despre morţi: „Dumnezeu să‑l odihnească!” Nu înseamnă gata, a intrat într‑un repaos total! Nu va exista nici în rai, cum nu va exista nici în iad! Nici în rai nu există repaos total şi nici în iad! În rai, ne spune şi ne învaţă Sfântul Apostol Pavel că devenirea noastră duhovnicească se va resimţi din slavă în slavă şi din putere în putere. Şi cred că nici n‑ar fi rai cu adevărat dacă – să dau un exemplu la îndemână – am asculta aceeaşi muzică, am vedea aceleaşi lucruri la nesfârşit. Ar fi un plictis care nu este caracteristic fiinţelor cuvântătoare și care sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!

Preotul, după prefacere, pregătind Sfintele Daruri pentru împărtăşirea credincioşilor, zice: „să luăm aminte: sfintele sfinţilor” sau „sfintele, vouă, sfinţilor”. Şi poate nu luăm aminte nici la acest moment, foarte profund din Sfânta Liturghie. Acest cuvânt – „să luăm aminte: sfintele, vouă, sfinţilor” – este atenţionarea sau semnalul de alarmă pe care‑l trage Biserica credincioşilor prezenţi prin slujitorii Bisericii, că ceea ce s‑a pregătit pe Sfânta Masă, sfintele care s‑au pregătit sunt pregătite vouă: sfinţilor! Şi legat de acest lucru, pentru că suntem la slujba Sfântului Maslu: aţi auzit în prima Evanghelie de la Taina Sfântului Maslu despre cel căzut între tâlhari că a fost îngrijit de samarineanul milostiv, turnând pe răni untdelemn şi vin. Să nu despărţiţi uleiul de vin! Să nu despărţiţi Taina Sfântului Maslu şi s‑o căutaţi mai mult decât a căuta Sângele Mântuitorului din Sfânta Împărtășanie. Este o problemă mare a Bisericii noastre, a credincioşilor, dar şi a noastră, a preoţilor, această forţare, cumva, a lucrurilor în ceea ce priveşte Taina Sfântului Maslu şi a unora legat şi de Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Nu trebuie și nu poate fi Sfântul Maslu mai mare decât Sfinta Liturghie! Şi dacă vrem să fie cu folos Taina Sfântului Maslu pentru tămăduirea noastră sufletească şi trupească, să fim atenţi ce se spune la prima rugăciune de la această sfântă taină. Se cere ca uleiul să fie sfinţit cu scump Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deci, uleiul de la Sfântul Maslu, are valoare și efect, dacă ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului! Uleiul fără vin n‑are nici o valoare! Taina Sfântului Maslu fără Sfânta Liturghie – înţelegând împărtăşirea la Sfânta Liturghie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos – n‑are nici o valoare! Să nu uitaţi această sintagmă! Nu despărţiţi uleiul de vin dacă vreţi cu adevărat să vă tămăduiţi și să deveniţi odihna lui Dumnezeu! Amin!