DUMINICA DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI (FUGA ÎN EGIPT):

Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)[1]

Iar după ce au plecat ei, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Ridică‑te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să‑L omoare”. Şi ridicându‑se Iosif, i‑a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul ce zice: Din Egipt L‑am chemat pe Fiul Meu.

Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s’a mâniat foarte şi, trimiţând, i‑a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi’n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s’a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahela‑şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt.

După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându‑i: „Ridică‑te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului”. Iar el, ridicându‑se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s’a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s’a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema.

(Matei 2, 13‑23)

Evanghelia de astăzi s‑a recitit, de fapt, pentru că aţi mai auzit‑o în a doua zi de Crăciun, atunci când am prăznuit Soborul Maicii Domnului, prin sobor înţelegând pe toţi cei care au fost implicaţi în chip pozitiv la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Oare de ce insistă Biserica punându‑ne în faţa ochilor duhovniceşti de două ori aceeaşi evanghelie ce relatează fapte istorice pe care le cunoaştem prea bine, pentru că ele se repetă an de an şi noi suntem interesaţi de ceea ce I s‑a întâmplat pruncului Iisus? Colindăm, credem şi mărturisim aceste adevăruri. Dar, aşa cum am spus şi altă dată, întotdeauna aceste adevăruri, fie ele istorice, trebuie să ni le însuşim.

Pentru astăzi aş vrea să ne oprim, rând pe rând, la oamenii care sunt amintiţi de evanghelie şi care au avut un impact decisiv în viaţa Mântuitorului Hristos. Evanghelia de astăzi ne aduce în faţa ochilor duhovniceşti trei persoane: pe Maica Domnului, pe dreptul Iosif şi pe Irod.

Maica Domnului este cea care L‑a născut; care L‑a primit în pântecele ei şi care L‑a adus pe lume; care L‑a ocrotit, iubit şi adorat întreaga ei viaţă, rămânând într‑o stare permanentă de adoraţie şi iubire. Mesajul pe care l‑am adresat credincioşilor în acest an la sărbătoarea Crăciunului a cuprins un cuvânt al Sfântului Simeon Noul Teolog, care este de o sensibilitate aparte. Acest sfânt ne spune că omul care trăieşte ascetic şi se împărtăşeşte de Sfintele Taine reuşeşte să‑L cuprindă pe Hristos în fiinţa lui, asemenea Maicii Domnului, încât să simtă mişcările de prunc ale Domnului Iisus. Această imagine este deosebit de emoţionantă. Dacă ar fi doar să ne gândim la o familie oarecare care aşteaptă un prunc; când mama începe să simtă în fiinţa ei mişcându‑se pruncul; îl face părtaş şi pe tată, care şi el îşi doreşte să simtă, să asculte şi chiar să comunice cu fiul lui – spun oamenii de ştiinţă că este posibil – ; iar pruncul, în pântecele mamei, cunoaşte vocea tatălui şi a mamei; şi în imediata lui apropiere încep toate cele ce sunt să‑i devină lucruri comune chiar dacă nu le vede, le simte, le cunoaște și răspunde. Dacă ar fi doar această imagine, să zic eu, comună, şi s‑o punem în relaţie cu însuşirea întrupării Mântuitorului Hristos în fiinţa noastră, ar fi de ajuns să înţelegem ce înseamnă să te asemeni Maicii Domnului care, în chip desăvârşit, a reuşit să‑L primească în fiinţa ei pe Domnul Iisus. Dar această întrupare trebuie raportată şi la noi înşine, în chipul în care Maica Domnului a reuşit, adică în chipul iubirii feciorelnice; cum spuneam altă dată, al unei iubiri şi al unei feciorii atât a minţii cât şi a inimii. Deci, trebuie să‑L iubim pe Dumnezeu în chip desăvârşit, cu mintea noastră şi cu inima noastră, şi bineînţeles arătând prin faptele noastre.

A doua persoană care ne este înfăţişată de Sfânta Scriptură astăzi este un mare anonim: Sfântul şi Dreptul Iosif. Un om cuminte, discret, care s‑a pus în slujba lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului. De altfel, un om curajos şi viteaz, care nu a ţinut seama de oprobiul public atunci când s‑a logodit cu Fecioara Maria, fiind conştient că nu el este tatăl. Iar astăzi îl vedem asumându‑şi o responsabilitate foarte mare: să plece într‑o ţară străină cu o mamă care abia a născut şi cu un prunc foarte fragil. Dar a ascultat de glasul lui Dumnezeu, prin înger; şi‑a asumat această responsabilitate; s‑a dus în Egipt; şi i‑a ocrotit pe prunc şi pe mama Lui, atât în Egipt, cât şi după ce s‑au întors şi cât Dumnezeu i‑a dat zile. Cei care pot fi asemănați cu Sfântul şi Dreptul Iosif, cred eu că sunt oamenii cuminţi şi credincioşi care se străduiesc să‑L slujească şi să‑L iubească pe Dumnezeu. Poate nu reuşesc să fie consecvenţi, aşa cum a fost Maica Domnului, dar cei mai mulţi dintre anonimii acestui pământ sunt oamenii care se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu, chiar din fire, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Petru, că şi păgânii din fire fac cele ale legii. În realitate, în faţa lui Dumnezeu, nu există anonimi. În faţa lui Dumnezeu fiecare în parte suntem persoane unice şi irepetabile şi El lucrează în chip deosebit cu fiecare dintre noi.

A treia persoană pe care ne‑o înfăţişează evanghelia de astăzi este Irod, care s‑a temut de pruncul Iisus că îi va lua împărăţia şi scaunul de domnie. Un personaj negativ care, în mândria, mânia şi nebunia lui, a ajuns să omoare 14.000 de prunci, ca să fie sigur că printre aceştia se află pruncul Iisus. Acest om este prototipul necredinciosului de astăzi care reuşeşte să‑l întruchipeze, sau categoria de oameni care sunt chip şi asemănare a lui Irod. Istoria consemnează fapte pe măsura lui Irod şi care ar trebui să ne înveţe minte şi să nu repetăm. Aduceţi‑vă aminte doar de holocaust sau de genocidul armenesc şi vă veţi da seama că în istorie au existat oameni de felul lui Irod.

Îmi aduc aminte de o mică istorioară legată de lagărul de la Auschwitz. La un moment dat, în curtea acestui lagăr exista şi o mică balerină, o evreică fetiţă, care, văzând lumea întristată, s‑a gândit, în mintea ei de copil, să danseze ce ştia ea mai bine, să aducă puţină bucurie oamenilor care îşi aşteptau moartea. Şi începând să danseze, toţi osândiţii s‑au concentrat, pentru câteva clipe, la nevinovăţia acelui prunc şi au uitat cine erau şi de ce erau acolo. Dar a apărut, la un moment dat, unul dintre călăi şi a oprit‑o pe fetiţă, i‑a oferit o ciocolată, a luat‑o în braţe şi a aruncat‑o în groapa comună, unde ardeau cadavrele celor care fuseseră gazaţi mai înainte. Dacă ar fi doar această imagine ne dăm seama că şi astăzi există oameni care sunt chip şi asemănare a lui Irod...! Să mă refer la poporul român şi trebuie s‑o fac, sunt îndreptăţit pentru că Dumnezeu mă îndreptăţeşte. Ne spun statisticile că, din 1958 şi până în 2008, în România s‑au produs 22 milioane de avorturi. Şi astăzi, în Bucureşti, în medie, pe zi, se săvârşesc 200 de astfel de crime. Pe zi! Doar în Bucureşti! Se săvârşesc, în medie, 200 de avorturi! Şi atunci, devenim sau putem deveni un popor care să‑l întruchipeze, cu plus de măsură, pe Irod...?!

Deci, iată trei persoane pe care insistă Biserica să ni le pună în faţa ochilor duhovniceşti şi la care să luăm aminte. Chipul desăvârşit al omului care îşi doreşte mântuirea este Maica Domnului. Ea trebuie urmată şi ea este modelul pe care noi trebuie să ni‑l însuşim. Dacă nu, să o facem şi într‑un mod comun, să zic eu, asemănându‑ne Sfântului şi Dreptului Iosif. Dar nici într‑un caz să nu ne asemănăm, noi şi neamul nostru, şi mai ales neamul creştinesc, cu împăratul Irod.

Şi, în încheiere, un alt gând legat de evanghelia de astăzi.

Iubiţi credincioşi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a ales să fugă din faţa lui Irod, din faţa răului. Nu este un act de laşitate din partea lui Dumnezeu! Tot Iisus Hristos ajunge să fie răstignit pe lemnul crucii! Ştia că se va întâmpla acest lucru cu El şi a ales să meargă la Ierusalim, să fie prins, judecat, batjocorit, răstignit. Deci putem fugi din faţa răului. Unii părinţi spun aşa: ispitele care vin asupra noastră şi la care ne simţim vulnerabili, trebuie să le ocolim şi să fugim de ele. Doar când ai o putere sporită şi o pregătire temeinică de a te lupta cu răul, atunci s‑o faci, dar dacă nu, să fugi din faţa lui. Deci, una dintre învăţăturile evangheliei de astăzi este aceea că trebuie să fugim din faţa răului. Şi îngeraşul, aşa cum a făcut‑o cu dreptul Iosif, o face şi cu noi, ne va avertiza permanent. Să‑l chemaţi în rugăciune pe îngerul dumneavoastră păzitor să vă avertizeze când sunteţi în pericol, mai ales în ceea ce priveşte păcatul, ca să fugiţi de el. În ceea ce priveşte duşmanii, şi de ei să fugiţi. Să aveţi de grijă că este un cuvânt al Scripturii care ne spune că duşmanii omului sunt casnicii lui! De asemenea, să luăm aminte şi la finalul vieţii pământeşti a Mântuitorului Hristos, când, la întrebarea lui Pilat: „Oare de ce nu vorbeşti cu mine? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”, îi răspunde: „N‑ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ţi‑ar fi dat ţie de sus”. Deci sunt momente în viaţa noastră când li se dă duşmanilor putere asupra noastră, îngăduit fiind de Dumnezeu acest lucru; dar să luăm aminte, că imediat după Înviere, Iisus Hristos nu S‑a întâlnit nici cu Pilat, nici cu Irod, nici cu arhiereii Ana şi Caiafa, s‑a întâlnit doar cu cei care L‑au iubit, L‑au ascultat şi L‑au urmat şi aceasta poate să fie marea noastră mângâiere. Amin!



[1] Predică rostită în Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt), în Catedrala Mitropolitană, Cluj‑Napoca, 30.12.2012.


->