Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
MAICA DOMNULUI – RUGĂCIUNE ASCULTATĂ...!:

Maica Domnului
– Rugăciune ascultată...!
[1]

Iubiţi credincioşi! Noi, oamenii, Îl rugăm pe Dumnezeu pentru un lucru anume şi aşteptăm ca El să ne răspundă imediat; şi, nu de puţine ori, Dumnezeu ne răspunde, asemenea lui Petru care se cufunda în mare şi pe care l‑a prins de mână şi l‑a scos afară din valuri şi de la moarte pentru simpla rugăciune: „Doamne, scapă‑mă!”.

Biserica noastră ne înfăţişează astăzi o rugăciune de‑o viaţă întreagă! Rugăciunea, făcută până la bătrâneţile părinţilor Ioachim şi Ana, izvorâtă din dorința de a fi binecuvântați cu un copil.

Dacă omul insistă în rugăciune şi are răbdare cu nădejde în răspunsul lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu consideră şi nu omul, se împlinește, cu plus de măsură, cererea lui. Exemplul cel mai elocvent este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea stăruitoare a Părinților Ioachim și Ana: Fecioara Maria!

Prima învăţătură este aceasta: sunt momente în care Dumnezeu trebuie să intervină în viaţa noastră imediat, foarte prompt, ca să ne salveze dintr‑o anumită împrejurare, și nu întârzie; mărturie este trecutul vieţii noastre. Dar mai important este să ne rugăm, îndelung și stăruitor, pentru împlinirea cererilor cu adevărat valoroase și, de ce nu, eterne!

Dumnezeu să ne împlinească în aşa fel rugăciunea încât noi să ne putem bucura deplin, asemenea Părinţilor Ioachim şi Ana. Şi în ce fel s‑au bucurat? Erau bătrâni, deci nu se puteau bucura pentru multă vreme. Important era ca omenirea întreagă să se bucure şi să se folosească de naşterea Fecioarei Maria. Știau că nu ei sunt importanţi, de aceea şi rugăciunea lor era smerită. Dar au ştiut că neamul lor are potențialul și menirea nașterii lui Mesia! De aici înțelegem sentimentele contradictorii care i‑au frământat toată viața pe Ioachim și pe Ana! Smeriți și cuminți, dar conștienți și responsabili...!

Să facem paralelă: noi ştim că la sfârşitul veacurilor, pe care le trăim deja, le vedem, le simţim, se va naşte antihristul, opusul lui Hristos. Oare s‑a născut femeia care îi va fi mamă? Din ce familie? Oare s‑a născut antihrist...? Am putea să ne punem această întrebare!?

Sunteţi părinţi de copii! Cât timp păcatul este atât de afişat în această lume, mai ales păcatul trupesc, ne dăm seama că fiii noştri nu se nasc în urma rugăciunii insistente, ci în urma păcatului. De aceea zice psalmistul: „întru fărădelegi m’am zămislit şi în păcate m’a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Pe noi ne interesează să ni se poarte numele existenţa noastră să fie prelungită prin fiii noştri, prin fiii fiilor noştri averea noastră să nu se piardă, dimpotrivă, să se înmulţească copiii noştri să nu ducă lipsă şi aşa mai departe...! Dar ne‑am pus problema că prin neglijenţă şi necunoştinţă şi mai ales prin păcatele noastre am putea naşte fii din care unul să fie antihrist? Nu cred! Deşi acum, că informaţia ne este foarte la îndemână, de multe ori am fost avertizaţi că în cutare loc s‑a născut deja antihrist sau oameni care au această potenţă, capacitatea maximă de răutate; aceasta înseamnă antihrist. Da! Dar vai va fi de acea mamă şi de acel neam din care se va naşte el!

La slujba Cununiei se citeşte un Apostol în care se vorbeşte cum trebuie să fie legătura dintre un bărbat şi o femeie şi este comparată cu legătura dintre Mântuitorul Hristos şi Biserica Lui. Legătură întemeiată pe iubire, bineînţeles! Noi ştim că Dumnezeu este iubire. Ne spune foarte frumos, foarte clar, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în Epistola sa: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (1 In. 4, 16). De ce am spus acest cuvânt? Pentru că Maica Domnului este expresia acestei iubiri. Dacă Maica Domnului n‑ar fi fost expresia acestei iubiri desăvârşite, depline, nu ar fi avut capacitatea ca să primească în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu. Vă mai rostesc din nou cuvântul şi înțelegeți: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”(...)!

În Vechiul Testament, se plânge Dumnezeu şi spune: „Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui e departe de Mine” (Is. 29, 13).

Noi facem declaraţii de iubire cu buzele celor de lângă noi, de foarte multe ori, dar inima noastră este în altă parte, poate şi mintea noastră! Câte familii sunt în criză! Chiar dacă minţi cu buzele, inima simte și mintea judecă! De aceea se spune despre Fecioara Maria că era feciorelnică cu inima. Pentru că inima ei I‑a aparţinut pentru totdeauna, nu doar pentru un moment, lui Dumnezeu! Taina fecioriei Maicii Domnului constă în: statornicia într‑o iubire în continuă devenire!

Sfânta Scriptură ne spune că Maica Domnului păstra toate acele cuvinte în inima ei. Care? Cele legate de Fiul ei cel iubit, de Fiul lui Dumnezeu! Aceste cuvinte și realități îi întăreau iubirea Maicii Domnului. Şi aceasta s‑a demonstrat şi prin statornicia ei, să zicem, fizică sau terestră, pentru că nicio clipă nu s‑a despărţit de Fiul ei cel iubit, deși oamenii până astăzi se străduiesc din răsputeri să‑L despartă pe Dumnezeu, Iisus Hristos, de Mama Lui...!

Să luăm aminte la această calitate nobilă în ce priveşte legătura noastră cu Dumnezeu, dar şi dintre noi, oamenii. Să fim statornici și consecvenți, sporind în iubire...! O fiică duhovnicească îmi mărturisea: „M‑am mândrit cu declaraţia mea de iubire către Domnul, că I‑am dat inima, dar, de fapt, e o căsnicie cu toate neputinţele şi trădările ei...!”. De câte ori nu‑I spunem noi lui Dumnezeu că‑L iubim? Nu‑i suficient să‑I faci declaraţii de dragoste lui Dumnezeu. Aţi auzit un om simplu, care nu are teologie, dar care a intuit că a‑L iubi pe Dumnezeu înseamnă căsnicie...!? Scriptura confirmă când ne numește: „casnicii lui Dumnezeu”! Dumnezeu, acelaşi ieri, azi şi în veci, este consecvent în iubirea Lui faţă de oameni! Noi suntem consecvenţi în iubirea noastră faţă de Dumnezeu? Nu suntem! Când suntem îndrăgostiți, Îl iubim și pe Dumnezeu; când iubirea față de om se risipeşte sau poate chiar se transformă în ură, nu‑L mai iubim nici pe Dumnezeu; Îl iubim pe Dumnezeu, dar când vin necazurile şi încercările, cârtim, hulim și Îi cerem socoteală. Să nu fie...!

Să‑L iubim pe Dumnezeu, să‑L slăvim şi să‑I mulţumim, cu toată vârtutea noastră, cu toată inima noastră şi cu tot cugetul nostru. Amin!

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Amin!



[1] Predică rostită la Sfânta Mânăstire „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula, de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, 08.09.2010.


->