Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
ADEVĂRATA IDENTITATE...!:

Adevărata identitate...![1]

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind El pe uscat, L‑a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte. Şi văzându‑L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte‑I şi cu glas mare a zis: „Ce‑ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui‑Preaînalt? Rogu‑te să nu mă chinuieşti...”. Că‑i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi‑l păzeau legat în lanţuri şi’n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu. Şi l‑a întrebat Iisus: „Care‑ţi este numele?” Iar el a zis: „Legiune”. Că demoni mulţi intraseră în el. Şi‑L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L‑au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le‑a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s’a repezit de pe stâncă’n lac şi s’a înecat.

Iar păzitorii, văzând ce s’a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă cele întâmplate şi au venit la Iisus; şi pe omul din care ieşiseră demonii l‑au găsit îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus; şi s’au înspăimântat. Şi cei care văzuseră le‑au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor L‑a rugat să plece de la ei, că erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S’a înapoiat.

Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă l‑a trimis înapoi, zicând: „Întoarce‑te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine”. Şi a plecat, propovăduind în toată cetatea cât a făcut Iisus pentru el.

(Luca 8, 26‑39)

Evanghelia de astăzi poate fi înţeleasă pe deplin dacă suntem atenţi la ultimele fraze, în care ni se arată adevărata identitate atât a omului îndrăcit cât şi a oamenilor care locuiau în ţinutul Gherghesenilor. Cuvântul meu de astăzi, iubiţi creştini, se opreşte la această identitate, atât a omului posedat de diavol cât şi a oamenilor din ţinutul Gherghesenilor, care L‑au alungat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Identitatea omului îndrăcit o regăsim la finalul evangheliei. De ce spun aceasta? Pentru că doar atunci şi‑a arătat adevărata lui faţă. Până la vindecare, era un om posedat, iar dialogul pe care l‑a avut cu Mântuitorul n‑a fost al lui ci al diavolilor care îl stăpâneau. Dacă veţi citi Sfânta Evanghelie cu atenţie, veţi vedea că discuţia s‑a purtat între diavol şi Mântuitorul Hristos: Ce ai cu noi, Fiule al lui David? Ai venit înainte de vreme să ne chinuieşti? Te ştim Cine eşti: Fiul lui Dumnezeu! Şi aceasta o spuneau diavolii pentru că Iisus Hristos le poruncea insistent să iasă din omul pe care îl posedaseră. Sfânta Evanghelie amintește că diavolii care îl posedaseră pe om erau la număr foarte mare. Iisus Hristos îl întreabă: „Cum te numeşti?” şi diavolul Îi răspunde: „Legiune”, adică era o mulţime de diavoli, în jur de cinci mii, care îl stăpâneau pe acest amărât care nu mai trăia în casa lui, în satul sau oraşul lui, ci trăia printre morminte și umbla gol, astfel încât oamenii îl legau în lanţuri şi în obezi, pentru că devenise foarte periculos. Nu el era periculos; diavolul era periculos; cei cinci mii de demoni care îl stăpâneau, aceia erau periculoşi. Oamenii îl păzeau şi îl legau în lanţuri şi în obezi, iar el sălăşluia în morminte, în cimitir, pentru că nu putea să trăiască printre semenii lui. Deci, omul adevărat, vindecat de Mântuitorul Hristos, ni se înfăţişează doar la sfârşitul evangheliei şi din câteva cuvinte putem să‑i descoperim profilul. Ne spune Sfânta Evanghelie că după ce a fost vindecat era îmbrăcat cu haine, curat trupeşte şi sufleteşte, cuminte, stătea la picioarele lui Iisus şi asculta cuvintele Lui cu dor de a‑L urma. Toate acestea laolaltă ni‑l înfăţişează pe cel vindecat un om cu totul şi cu totul deosebit. Pentru acest om, Iisus Hristos, împreună cu Apostolii, a venit în ţinutul Gherghesenilor. Pentru că ştia cine este. Iisus Hristos îl cunoştea de dinainte cine este el cu adevărat şi a dorit să vină în acel ţinut şi să alunge demonii care îl stăpâniseră.

Cine era poporul? Cine erau locuitorii acelor ţinuturi? Ne spune tot finalul evangheliei: oameni care nu‑L aveau şi nu‑L doreau pe Dumnezeu, care L‑au alungat pe Dumnezeu din viaţa lor. Iisus Hristos a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu prin vindecarea pe care a săvârşit‑o, chiar diavolii L‑au mărturist ca Fiul lui Dumnezeu şi totuşi ei, toţi locuitorii acelui ţinut, au hotărât şi L‑au rugat pe Dumnezeu să plece din viaţa și ținutul lor. Aceştia erau locuitorii din ţinutul Gherghesenilor. Aceasta era adevărata lor identitate, adevărata lor faţă: oameni fără Dumnezeu, care nu‑L doreau în viaţa lor, care L‑au alungat pe Dumnezeu din viaţa lor. Însă, în viaţa lor erau lucruri care L‑au înlocuit pe Dumnezeu. Ne spune Sfânta Evanghelie că – şi să fiţi foarte atenţi! – unul dintre lucrurile care L‑au înlocuit pe Dumnezeu în viaţa acestor oameni au fost porcii. Porcii L‑au înlocuit pe Dumnezeu în sufletul, în mintea şi în inima acestor oameni. Sfânta Evanghelie ne relatează că diavolii, care ştiau cine este dumnezeul oamenilor din aceste ţinuturi, au cerut lui Iisus Hristos, dacă ies din omul pe care îl posedaseră, să intre în turma de porci ce păştea pe ţărmul mării. Şi Hristos le‑a îngăduit. Diavolii au intrat în porci, iar porcii s‑au aruncat în mare şi s‑au înecat. Înştiinţați fiind de paznicii porcilor, locuitorii, pentru că li s‑a făcut o pagubă aşa de mare, L‑au alungat pe Iisus Hristos din ţinutul lor. Aveau foarte mulţi porci din care probabil că se și întreţineau, dar mai sigur că se îmbogăţeau de pe urma lor, adică stăpânul lor era banul, avuţia. Oricum, n‑aveau voie să mănânce carne de porc, deci îi creşteau pentru comerţ, ca să facă bani. Şi pentru că banii erau cei care le stăpâneau viaţa, nu mai era loc pentru Dumnezeu în viaţa lor.

Ce‑a reuşit diavolul, iubiţi creştini? Pentru că, până la urma urmei, evanghelia de astăzi ne arată şi adevărata identitate a celui rău, vicleşugul lui, mijloacele prin care reuşeşte să‑l păcălească pe om şi să‑I ia locul lui Dumnezeu. Iată ce‑a făcut diavolul. În ceea ce‑l priveşte pe omul vindecat, a reuşit să‑l stăpânească în aşa măsură încât să‑l scoată din comunitate. Diavolul a reuşit să‑l stăpânească pe acest om în aşa măsură încât să‑l scoată din comunitatea oamenilor în mijlocul cărora trăia, a familiei lui şi a cetăţenilor din acel oraş în care îşi ducea viaţa. Diavolul caută cu tot dinadinsul și reuşeşte adesea să ne scoată din comunitate. În înţeles creştin, comunitatea înseamnă Biserică. Biserica înseamnă comunitatea tuturor creştinilor care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Deci, diavolul caută cu tot dinadinsul să ne scoată din această comunitate care este Biserica şi ştiţi prin câte mijloace...! Câte minciuni ne şopteşte la urechile noastre diavolul ca să nu venim la biserică, să nu fim împreună cu comunitatea; că sunt prea mulţi oameni, că nu pot să se roage, diverse şi diverse motive, care îi îndepărtează pe unii de comunitatea creştină din care ei fac parte şi nu se mai duc la biserică. Aceasta înseamnă că sunt posedaţi de diavol şi nu de unul, de cinci mii de diavoli...! Cel care nu merge la biserică, ne spune evanghelia de astăzi, cel care nu mai face parte din comunitatea creştină, este posedat de diavol. De altfel, Sfinţii Părinţi au canonisit greu pe cei care nu merg duminica la biserică şi spun: dacă un creştin nu merge două duminici la rând la biserică, să fie anatema, adică să fie exclus efectiv din biserică. Şi anatema, în acelaşi timp, înseamnă şi blestem. Deci, încă o dată, cel care nu merge la biserică este stăpânit de diavol şi diavolul capătă putere asupra lui din ce în ce mai mare şi se însingurează şi dorește să trăiască cât mai departe de această lume. Există această tendinţă a izolării. Dar ne dovedeşte viaţa monahală, că însingurarea trebuie făcută tot în comunitate. Dacă dorinţa ta este să te însingurezi pentru Dumnezeu, trebuie să te însingurezi tot într‑o comunitate, aşa cum este cea monahală, care şi ea este o comunitate, şi ea este o biserică, mai mare sau mai mică, în funcţie de câtă obşte este în acea mânăstire, dar iată că şi în funcţie de câţi creştini cercetează consecvent mânăstirea respectivă.

Un alt vicleşug al diavolului este acela de a‑L scoate pe Dumnezeu din biserică, de a‑L scoate pe Dumnezeu din comunitate. Istoria Bisericii universale ne demonstrează acest lucru; dacă ar fi să vorbim doar de reformă, ne vom da seama că Dumnezeu a fost izgonit afară din biserică. Nu numai că au fost scoase icoanele de pe pereţi sau nu s‑au mai pictat bisericile. Dumnezeu a fost scos afară efectiv din biserică, pentru că reformaţii, și protestanţii în general, nu mai au Taine. Ei nu mai au Sfânta Liturghie, nu mai au Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, L‑au scos pe Dumnezeu afară din biserică. Ce să vorbesc de neo‑protestanţi, cu atât mai mult...! Ne spune evanghelia de astăzi că diavolii ştiau că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi vă dau un alt exemplu: iehoviştii nu cred în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. A reuşit diavolul să‑L scoată pe Dumnezeu din biserică şi din comunitatea creştină? A reuşit! De pildă, în America sunt peste cinci mii de forme de neo‑protestanţi. Credinţa lor se rezumă la predica pastorului care îi conduce. Acela este dumnezeul lor. Vă îndemn să citiţi o carte, mai degrabă un eseu, „Marele inchizitor”, de Dostoievski, în care ni se arată foarte clar că există această dorinţă de a‑L exclude pe Dumnezeu din biserică şi nu numai din partea credincioşilor, chiar şi din partea noastră, a preoţilor. Acest eseu arată că preoţii, în cele din urmă, n‑au mai avut nevoie de Mântuitorul Hristos şi, revenit Iisus Hristos a doua oară pe pământ, L‑au alungat! Nu oamenii de rând, ci preoţii L‑au alungat pentru că nu mai era nevoie de El şi pentru că dobândiseră atâta putere asupra lumii şi această putere era uzurpată de Cel care le‑a dăruit‑o şi care le‑a spus: Iată, vă dau putere să legaţi şi să dezlegaţi... şi să botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh..., să scoateţi demoni, să vindecaţi boli şi să înviaţi pe cei morţi.

Deci diavolul, iubiţi creştini, îşi doreşte cu tot dinadinsul să‑L scoată pe Dumnezeu afară din biserică. Sigur că, atunci când am spus că este scos din biserică chiar de preoţi, mă arăt cu degetul şi îi arăt şi pe preoţii din preajma mea şi pe toţi cei din tagma mea. Dar dacă suntem atenţi, ne vom da seama că suntem complici, noi, preoţii, cu dumneavoastră şi dumneavoastră cu noi. În general, noi, preoţii, căutăm să le spunem oamenilor ceea ce le place să audă; căutăm, cu făţărnicie bineînţeles, să le oferim oamenilor ceea ce ei vor să cumpere. Până la urma urmei, dacă vom privi la rece tot ceea ce se întâmplă în biserică, noi, preoţii, am devenit nişte târgoveţi foarte buni şi vindem tot ceea ce‑şi doresc oamenii şi dumneavoastră aţi devenit nişte cumpărători foarte pretenţioşi şi căutați preoţii după sprânceană, ca să vă împlinească poftele, adică să nu vă ia porcii şi să‑i arunce în mare să se înece. Porcii înseamnă poftele oamenilor, atâtea câte sunt, poate mai mult decât cinci mii, aşa cum erau diavolii ce‑l stăpâneau pe omul din evanghelie, cu mult mai mult de cinci mii...! Ne spune evanghelia că porcii erau mulţime mare şi erau ai tuturor oamenilor din împrejurimi, nu numai din oraş. Deci, suntem complici, nouă ne place să vindem şi dumneavoastră vă place să cumpăraţi şi aceasta nu este spre mântuirea sufletelor noastre, ci spre ceea ce au ajuns oamenii din ţinutul Gherghesenilor, oameni fără Dumnezeu.

Iubiţi credincioși, credinţa noastră să fie una adevărată, întemeiată pe dogme, pe canoane, pe învăţătura de credinţă, aşa cum ne‑au lăsat‑o Sfinţii Părinţi. Cu cât ne îndepărtăm de dogmele care s‑au rânduit şi aşezat de Sfinţii Părinţi în cele şapte sinoade ecumenice, cu cât ne îndepărtăm de canoanele Bisericii, de învăţătura de credinţă, ne îndepărtăm şi de Dumnezeu. Sinoadele Ecumenice, de pildă, au avut loc datorită faptului că oamenii s‑au îndepărtat de Dumnezeu şi au rătăcit de la credinţa cea adevărată, astfel că s‑au adunat Sfinţii Părinţi şi au statornicit învăţătura de credinţă în dogme și canoane, iar noi, moștenitorii, credem şi mărturisim că Biserica Ortodoxă este depozitara întregului adevăr revelat. Dacă suntem ortodocşi, să fim ortodocşi şi să respectăm legea...!

Am fost grav pentru că diavolul este foarte rău şi umblă, ne spune Sfânta Scriptură, răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită! Să fim atenţi, să nu lăsăm să ne înspăimânte acest urlet şi nici înfăţişarea diavolului, iar viaţa noastră să fie cu adevărat creştină. Şi închei printr‑un avertisment: să avem grijă la oamenii care se izolează în comunități periculoase, indiferent de natura lor: religioasă, politică, etnică sau (i)morală; în general, ele au deviza: dezbină și împărățește! Amin!



[1] Predică rostită în Duminica a 23‑a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), la Sfânta Mânăstire „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula, 21.10.2012.


->