Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Iisus Hristos – Icoana Tatălui și perspectiva omului!:

Iisus Hristos – Icoana Tatălui
și perspectiva omului!
[1]

Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut”. Şi aceasta este mărturia lui Ioan când Iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” Şi el a mărturisit şi n’a tăgăduit; şi a mărturisit: „Nu eu sunt Hristosul”. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Zis-a el: „Nu sunt”. „Eşti Profetul?” Şi a răspuns: „Nu”. Deci i-au zis: „Cine eşti?, ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis; ce spui tu despre tine însuţi?” El a zis: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului!,precum a spus profetul Isaia”. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i‑au zis: „Dacă nu eşti tu Hristosul, nici Ilie, nici Profetul, atunci de ce botezi?” Ioan le‑a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel ce vine după mine, Carele înaintea mea S’a plinit şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţă­mintei”. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

(In 1, 18-28)

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]

Pentru că este prilej de sărbătoare, trebuie să ne hrănim duhovniceşte, nu numai cu slujba care s-a făcut, Dumnezeiasca Liturghie, nu numai cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aşa cum au reuşit cei care s-au împărtăşit mai înainte, ci trebuie să ne împărtăşim şi de cuvântul lui Dumnezeu, pentru că el devine lucrător în fiinţa omenească, fie că rodeşte imediat sau în timp. Nu în zadar se propovăduieşte în lume cuvântul lui Dumnezeu! El aduce rod şi îi schimbă pe oameni, le schimbă viaţa! Cuvântul lui Dumnezeu reuşeşte să îi schimbe pe oameni în aşa măsură, încât să-i facă sfinţi. Cu adevărat, cuvântul lui Dumnezeu schimbă viaţa oamenilor, îi sfinţeşte, îi poate face sfinţi!

Am să mă folosesc de un cuvânt al unui părinte sfânt, care încă nu este canonizat, anume Sofronie Saharov. Acest părinte a fost ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Siluan Athonitul nu este un sfânt de acum câteva sute de ani, el a trăit în secolul trecut şi a fost canonizat acum câteva zeci de ani, aşadar este un sfânt foarte recent. Este vorba despre un rus, care a trăit în Sfântul Munte Athos, despre un călugăr deosebit, care L-a cunoscut pe Dumnezeu şi iubirea Lui, dar şi iubirea Maicii Domnului şi a sfinţilor, propovăduind această iubire lumii întregi.

Ucenicul acestui sfânt, părintele Sofronie Saharov, ne învaţă despre Hristos două lucruri extraordinare. El se întreabă ce a însemnat Iisus Hristos pentru oameni şi ce a însemnat Iisus Hristos pentru Dumnezeu Tatăl. Şi răspunde părinteleSofronie: pentru oameni, Iisus Hristos este Dumnezeu, Care a coborât din slava Lui cerească pe pământ, Care S-a deşertat de slavă. S-a născut într-o peşteră, a trăit printre oamenii săraci şi, aşa cum cunoaşteţi şi auziţi în fiecare duminică şi sărbătoare, a reuşit să facă foarte multe pentru oamenii sărmani şi bolnavi, a tămăduit trupeşte şi, mai ales, sufleteşte. Dar cel mai mare lucru pe care l-a făcut şi de care aţi auzit, zilele trecute, a fost să Se răstignească pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Pentru oameni, continuă părintele Sofronie Saharov, Iisus Hristos este chipul sau icoana lui Dumnezeu Tatăl. Aşadar, dacă aşa este Dumnezeu Tatăl cum ne-a arătat desluşit Fiul Său, Lui i se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea! Primul răspuns al întrebării este că nouă, oamenilor, Dumnezeu ni S-a descoperit în persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu şi chiar L-am şi văzut...!, deşi, astăzi, aţi auzit, la Sfânta Liturghie, citindu-se că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată. Dar, iată că oamenii au avut posibilitatea să-L vadă pe Iisus Hristos – Dumnezeu Întrupat. De aceea, Îl şi zugrăvim pe icoane şi pe pereţii bisericilor noastre, pentru că Iisus Hristos este icoana Tatălui, nu este chip cioplit, dar nici icoana nu este chip cioplit. Iisus Hristos este chipul şi icoana Tatălui! Şi, dacă Dumnezeu este aşa cum a fost Iisus Hristos, atunci acest Dumnezeu merită să fie slăvit şi să I se aducă închinare şi mulţumire, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Mai departe, părintele Sofronie ne învaţă ce a însemnat Iisus Hristos pentru Dumnezeu Tatăl. Pentru Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos a însemnat omul desăvârşit. Pentru Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos a însemnat omul adevărat. Dacă ar fi să ne răspundă Însuşi Dumnezeu Tatăl şi dacă noi am putea auzi, cuvântul Său ar fi următorul: dacă oamenii ar fi aşa cum a fost Iisus Hristos, Om adevărat, atunci merită să şadă de-a dreapta Mea. Acesta este rostul răstignirii, al jertfei răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin persoana Mântuitorului Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, omul a reuşit să scape din robia păcatului şi a morţii şi să se înalţe în aşa măsură, încât să ajungă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, unde este locul Fiului lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu Tatăl ne iubeşte pe fiecare, pentru că L-a iubit pe Fiul Său şi a fost în stare să-L dea spre răstignire, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Dumnezeu ne iubeşte, ne-a adus la existenţă din iubire, El Însuşi fiind Iubirea, şi ne-a făcut „părtaşi ai firii celei dumnezeieşti”(2 Pt 1, 4). Iar, prin persoana Mântuitorului Hristos, am dobândit har peste har şi am reuşit să redevenim fiii lui Dumnezeu, am reuşit să fim adevăraţi, să ne mântuim, să ne îndumnezeim.

Dacă Dumnezeu este aşa cum a fost Iisus Hristos, atunci noi avem foarte multe şanse ca Dumnezeu să trăiască în fiinţa noastră şi să se înveşnicească în fiecare dintre noi, aşa cum a făcut-o cu sfinţii, inclusiv cu cei doi, despre care v-am vorbit mai înainte, Sfântul Siluan Athonitul şi părintele Sofronie Saharov. În ei, Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Şi-a făcut sălaş, iar ei au devenit nemuritori, încât îi pomenim şi în ziua de astăzi. Pe Sfântul Siluan, îl pomenim pentru că este trecut în calendarul Bisericii noastre. Pe părintele Sofronie, de asemenea îl pomenim adesea, deoarece din ce în ce mai mulţi oameni îi cunosc învăţătura şi viaţa sfântă. În felul acesta, ei s-au înveşnicit încă de pe acest pământ!

De aceea, să-L iubim pe Dumnezeu, pentru că şi El ne-a iubit pe noi. Să ne străduim să fim cât mai buni şi să-I urmăm Mântuitorului Hristos, să-I ascultăm învăţătura şi să-I împlinim poruncile. Atunci, Dumnezeu, Cel care L-a iubit atât de mult pe Unicul Său Fiu, prin faptul că ne-a înfiat şi pe noi, pe toţi care ne-am botezat în numele Domnului, ne va aşeza de-a dreapta Lui, dimpreună cu toţi sfinţii şi dimpreună cu Maica Domnului, faţă de care noi avem atâta evlavie. Prin Botez, Iisus Hristos ne devine fiecăruia dintre noi frate, chiar frate de sânge, pentru că ne şi împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Său.

Astăzi, la Sfânta Liturghie, am văzut câteva gesturi care m-au impresionat deosebit şi vreau să vi le mărturisesc. Sigur, aceste gesturi au o istorie şi mi le-am adus aminte cu foarte, foarte mare drag. Se întâmplă să se împlinească, acum, exact un an, de când, dimpreună cu părintele protopop, l-am instalat pe părintele Daniel Bogdan ca păstor al dumneavoastră duhovnicesc. Între noi există o legătură duhovnicească deosebită, atât cu părintele Daniel, cât şi cu părintele Cristian Marţian, care este de faţă. Cele câteva lucruri şi gesturi de la Sfânta Liturghie, cu care v-a obişnuit părintele Daniel, au o istorie, care a început la Capela Militară din Dej. Când i-am văzut pe copii îmbrăcaţi în veşminte, ajutând în slujire şi purtând lumânările, sau când i-am văzut pe copii îngenuncheaţi în faţa sfintelor uşi, spunând rugăciunea Tatăl nostru, n-am putut decât să-mi aduc aminte de ceea ce s-a întâmplat, în anii 1999 şi 2000, la Capela Militară din Dej. Daniel, părintele, era atunci unul dintre aceşti copii îmbrăcaţi, care purtau lumânarea şi cădelniţa, înaintea preotului. Şi tot părintele Daniel, copilul de atunci, împreună cu alţi copii, îngenuncheau în faţa altarului şi ziceau rugăciunea Tatăl nostru, considerând eu că ei ştiau să ierte aşa cum învaţă Rugăciunea Domnească: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”(Mt 6, 12), în vreme ce noi, oamenii mari, nu iertăm...! De aceea, cu atât mai mult, trăiesc bucuria de a veni, astăzi, şi de a sluji, în Parohia Viile Tecii.

Vă felicit din tot sufletul pentru tot ceea ce aţi realizat aici, pentru că deja se văd rezultatele unei munci temeinice, iar efortul pe care îl faceţi şi se săvârşeşte aici este, poate, cu sudori de sânge, pentru că sunteţi o „turmă mică” (Lc 12, 32). Vă mulţumesc, îi mulţumesc părintelui pentru că m-a îngăduit să vin, astăzi, la parohia din Viile Tecii. De asemenea, îi mulţumesc încă o dată părintelui Cristian şi vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor celor care, astăzi, aţi venit la slujba Sfintei Liturghii şi v-aţi rugat împreună cu noi. Cu siguranţă că Dumnezeu, pentru rugăciunea noastră smerită şi mai ales pentru prezenţa acestor copilaşi, se va lăsa biruit şi nu ne va lăsa să pierim. Zilele pe care le trăim sunt rele, dar, dacă aceşti copii sunt buni, şi Dumnezeu va fi bun cu noi. Amin!



[1] Predică la a doua zi de Sfintele Paști, Parohia „Sfinții Arhangheli”, Viile Tecii, jud. Bistriţa-Năsăud, 16 aprilie 2012.


->