Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Drumul spre Emaus și Sfânta Liturghie:

Drumul spre Emaus și
Sfânta Liturghie
[1]

Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.

Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?” Iar ei s’au oprit şi erau trişti.

Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?” Şi El le-a zis: „Care?” Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt îna­intea lui Dumnezeu şi a întregului popor; cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt 23 şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut”.

Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?” Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.

Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua”. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”

Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.

(Lc 24, 12-35)

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]

Evanghelia care s-a citit mai înainte ne relatează faptul că Luca şi Cleopa, cei doi ucenici ai Mântuitorului Hristos, au călătorit împreună cu Domnul înviat cale de şaizeci de stadii, adică aproximativ două ore, fără să-L cunoască, fiindcă nu li s-a permis, pentru ca, în cele din urmă, la frângerea pâinii, să li se deschidă ochii şi să-L cunoască, El făcându-Se nevăzut de lângă dânşii.

Acest parcurs de şaizeci de stadii sau aproximativ două ceasuri înseamnă timpul Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii. Sfânta Liturghie este împărţită în două părţi. Prima parte este cea învăţătorească, didactică, pedagogică. Aşa cum aţi văzut că se practică în catedrala noastră mitropolitană, această parte se încheie cu predica. Deci, prima parte a Sfintei Liturghii corespunde drumului celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, dimpreună cu Mântuitorul Hristos, timp în care li s-a tâlcuit din Scripturi despre Mesia, despre venirea Lui, despre pătimirea Lui, necesară pentru ca El să intre în slava Lui.

Partea a doua, cea mai importantă a Sfintei Liturghii, este cea euharistică, adică a Cinei celei de Taină, în care, binecuvântându-se pâinea şi frângându-se, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nevăzut ca Dumnezeu, văzut în chipul Pâinii şi al Vinului şi simţit, pe deplin, în fiinţa noastră, aşa cum s-a întâmplat cu Luca şi Cleopa. Lor li s-a descoperit Hristos, Care îndată S-a făcut nevăzut de lângă dânşii, dar Care a rămas în ei şi pe Care s-au grăbit, întorcându-se la Ierusalim, să-L împărtăşească şi celorlalţi ucenici.

Această însoţire are două momente, de asemenea, foarte deosebite.

Unul este cel în care Iisus Hristos îi dojeneşte pe Luca şi Cleopa, zicându-le: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!”. Noi trebuie să ne regăsim fiecare în cei doi apostoli şi să ne folosim de acest parcurs, pentru că suntem creştini, care participăm la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Parcă nouă ne sună dojana Mântuitorului Hristos, căci nepriceperea este o caracteristică a noastră. Adesea, fie public, fie în scaunul de spovedanie, în taină, mărturisim că nu înţelegem şi nu pricepem slujbele, că nu înţelegem şi nu pricepem Sfânta Liturghie, că nu înţelegem şi nu pricepem lucrarea lui Dumnezeu, că nu înţelegem şi nu pricepem tăcerea lui Dumnezeu, în multe din împrejurările vieţii noastre, atât personale, cât şi comunitare. Suntem zăbavnici cu inima, pentru că nu simţim. Inima noastră rămâne, de cele mai multe ori, împietrită, rece şi nesimţitoare la tot ceea ce se întâmplă în Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică şi chiar în viaţa cotidiană. Încercările şi ispitele vieţii, nepriceperea, aşa cum am spus mai înainte, ne fac din ce în ce mai reci, mai distanţi, mai izolaţi şi mai împietriţi, şi în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu, şi în cea personală, cu semenii.

Soluţia pentru nepricepere şi pentru împietrirea inimii ne-o dezvăluie Evanghelia de astăzi, şi anume însoţirea, pe calea vieţii şi, mai ales, a nevoinţei noastre duhovniceşti, cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care să ne descopere din Scripturi – foarte important acest detaliu, pentru că avem la îndemână Sfânta Scriptură, Biblia – cine este El cu adevărat. Ca să Îl descoperim pe Iisus Hristos, ca să descoperim cine este El cu adevărat, avem nevoie de două lucruri: de Sfânta Scriptură şi de imediata Lui prezenţă. În felul acesta, vom ajunge ca, împreună cu Luca şi Cleopa, să exclamăm şi să mărturisim: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”. Acesta este cel de-al doilea moment al tâlcuirii noastre.

Aşadar, inima noastră se poate aprinde dacă citim Sfânta Scriptură şi dacă Îl luăm însoţitor, pe drumul vieţii, mai ales al celei duhovniceşti, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă inima lor nu ajungea să ardă pe cale, nu reuşeau să Îl cunoască pe Iisus Hristos, la frângerea pâinii. Aceasta este o condiţie pentru a ne putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, ne-o spune desluşit Evanghelia de astăzi. Dacă inima noastră arde, ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Dacă nu, atunci Trupul şi Sângele Domnului, El Însuşi fiind focul vieţii, va arde inima noastră, spre judecată şi spre osândă.

Evanghelia de astăzi şi cea din a treia zi de Paşti ne descoperă întregul parcurs al Sfintei Liturghii, care are două părţi: una didactică, pedagogică, învăţătorească, care se încheie cu predica, imediat după ce se citeşte Sfânta Evanghelie, şi care trebuie să ne aprindă inima, pentru a putea participa, pe deplin, la a doua parte, la Liturghia euharistică, în care darurile de pâine şi vin se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu care dorim să ne împărtăşim.

Închei prin a vă cita o exclamaţie foarte frumoasă a marelui Vasile Voiculescu, care este tangentă celor două cuvinte despre care v-am vorbit: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!” şi „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”. Spune marele Voiculescu: „Doamne, chiar dacă gura Ta mă va osândi, auzindu-Te, inima mea se va bucura!”. Amin!

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]



[1] Predică la a treia zi de Sfintele Paști, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, jud. Cluj, la data de 07 mai 2013.


->